si totusi ati uitat... statistica...

Motto: "Cand moare un om este o tragedie, cand mor milioane este o statistica" (Josif Visarionovic Stalin)

In timpul unei discutii recente cu un bun amic din ciclul 'filozofie din locul cu verdeata', am atins un subiect pe atat de interesant, pe atat de discutat: manipulare si control.

Contextul dat era foarte simplu: tendinta corporatiilor (prin 'corporatie' definind acea entitate uriasa, cu un 'varf' ierarhic, varf care are ca scop controlul absolut asupra 'layer'-elor inferioare, pana la cel mai pricajit executant din mai sus numita forma de organizare).

Discutia a pornit banal cu ideile frecvent aruncate 'pe piata', printre care: o sa ne puna camere ca sa vada si ce culoare a avut pipiul pe care l-am lasat la baie, pasaportul biometric este primul semn al anihilarii totale a individualitatii si libertatii etc etc etc.

Cum spunea un alt bun amic, "povestea intr-adevar e alta"...
Si anume: de ce ar vrea o entitate gigantica control total (lucru ca ar presupune costuri URIASE!!!) cand isi poate rezolva nevoile MULT MAI SIMPLU apeland la batrana statistica ?

Si acum e momentul sa-mi dezvolt ideea: plecand de la premiza ca toti suntem oameni, avem un set de 'reguli' de la care nu ne putem abate prin definitie, prin simpla noastra constructie. Acest set de reguli, cunoscut de multi dintre noi ca si 'natura umana', guverneaza ABSOLUT orice om de pe aceasta planeta (exceptie fac oamenii cu anumite boli psihice care, intr-adevar, fac exceptie de la regula).

'Nu e o fundatie buna a teoriei! Totusi nu suntem toti la fel, suntem unici in felul nostru' o sa fie urmatorul vostru gand. Si cu siguranta aveti dreptate... si statistica spune exact acelasi lucru.

Prin prisma mai multor criterii (identificate si definite de oameni de specialitate, care stiu aceste lucruri legate de sociologie si psihologie MUUUULT mai bine decat le stiu eu) pot imparti oamenii in diverse grupuri (exemplu: in functie de temperament, in functie de IQ, etc.). In momentul in care poti fi identificat ca membru al unui grup (simplu sau complex) problema 'controlului prin previziune' se reduce doar la marja de siguranta (invers proportionala cu acuratetea si complexitatea criteriilor alese).

Cu alte cuvinte, daca o corporatie ar avea acest 'profil' al angajatilor ar fi capabila sa stie al 7-lea pas pe care il va face angajatul X peste 2 ani cu o marja de eroare de maxim 5%(evident, marja de eroare este afectat de momentul care intra in calcul sub un raport dat), ar pune problema in felul urmator: eu pot sti in masura de 95% ce vor face angajatii mei in urmatorii 2 ani (exemplul este teoretic, fara o baza reala - este tratat mai 'brutal'/'hiperbolic' tocmai pentru a evidentia aceste aspecte).
Cat m-ar costa ca in loc de 95% (si 60% e un procent enorm in acest caz) siguranta sa urc pana la 99,(9)% ? Raspunsul este sec: Enorm!

Ganditi-va cate camere de supraveghere, server-e, retelistica, cat personal angajat pentru monitorizare (care si el personalul trebuie monitorizat), pentru raportare, pentru analiza, pentru strategie, pentru tactica, cate resurse ar trebui implicate pentru ce ? Pentru 4%-20% ?

Intr-adevar 95% nu reprezinta 100%, dar, ca si rentabilitate, statistica satisface aceasta nevoie de control mai mult decat impecabil.

Totusi, multa lume se sperie de acest 'control total' gandind ca 'o sa stie toti cum mi-o trag' sau 'o sa stie toata lumea ce vorbesc eu la telefon' sau 'pe cine injur', 'o sa imi citeasca gandurile' etc.
Chiar credeti ca cine vrea controlul se intereseaza catusi de putin preferintele voastre sexuale ? Sau de faptul ca poate chiar ii injurati ? Dati-mi voie sa va spulber aceste narcisisme gratuite: va flatati ingrijorator de tare!

Oamenilor care vor controlul le pasa de, de exemplu: care este probabilitatea ca un om care pleaca de la mine din fabrica sa revina la mine MUUUULT mai instruit si cu o experienta pentru care eu (in acest timp, cat nu mai e angajatul meu) nu platesc ABSOLUT NIMIC? Si raspunsul vine iarasi din statistica: 75% cu marja de eroare de 5%. Daca ati fi 'patron', aceasta progonza nu ar fi suficienta ? Eu cred ca ar fi mai mult decat ati putea cere.

Toate lucrurile care te definesc si care te fac unic, te si 'catalogheaza' si te arunca intr-un grup care functioneaza dupa 'parametrii' identificati, definiti si calculati.

Nimeni nu mai are nevoie de un plus de 5%-15% cand are raspunsurile, chiar si un pic incerte asa cum sunt oferite de statistica.

Controlul total nu exista si nici nu este o masura eficienta pentru Ei.

Controlul exista si se intampla chiar si in acest moment. Si nu implica camere de supraveghere si nici costuri astronomice. Controlul porneste de la ipoteza simpla ca suntem oameni, depinde de calitatea unor servicii de consultanta socioligica si psihologica, si de o statistica 'rigida' si 'rece'. Asta este controlul.

Restul nu poate fi decat tacere... si, bineinteles, la latitudinea dumneavoastra...

intai de toate a fost lenea...

Din ciclul 'am 3 luni sa termin o munca ce presupune 6 ani... ce naiba fac 2 luni in timpul asta ?!' si cum lumea se indreapta cu pasi mici dar siguri spre 'Idiocracy' - filmul documentar, ca sigur nu e comedie - haideti sa haidem intr-o incursiune in necunoscutul care salasluieste la mansarda corpului nostru.

Orice problema posibila de pe lumea asta poate fi rezolvata in 2 moduri: printr-o solutie muncitoreasca ("noi muncim, nu gandim", "de munca nu ne e frica ca stim sa ne ferim la timp", etc.) sau printr-o solutie inteligenta (cunoscuta si sub numele de 'eleganta' prin anumite regiuni ale minunatei noastre republici).

Inteligenta s-a nascut din lene. Spre exemplu, de cate ori ati mai adunat numarul 3 de 4 ori pe foaie dupa ce ati descoperit tabla inmultirii? Imi este absolut clar ca omul care s-a gandit prima oara la inventia asta (tabla inmultirii) era un om rapus de lene. Totusi solutia ramane inteligenta (a gasit pattern-ul, a construit algortimul, etc.).

Solutia inteligenta se poate traduce prin: 'mi-e asa lene sa pun mana sa muncesc 10 zile la asta... cum as putea face sa termin mai repede, asa, in vro' 2 zile ca sa fac dupa aia ce imi place?'.

Daca 'ceea ce imi place' sa fac 'dupa aia' este in acelasi domeniu cu 'cele 10 zile de munca' se numeste pasiune.

Daca ceea 'ce imi place' e total pe langa domeniul in care trebuie sa prestez acele '10 zile' atunci se numeste sictir.

Lenea combinata cu pasiunea naste Einstein-i. Sictirul combinat cu lene, in schimb, naste romani.

Pasiunea intervine in momentul in care ai o cutie cu bomboane si, normal, nu vrei sa o 'rezolvi' cat mai repede. Ai vrea, din contra, sa tina cat mai mult. Acesta este, de exemplu, momentul in care, indiferent de lenea care te defineste, vei alege de fiecare data solutia muncitoreasca. Nu te vei gandi niciodata cum sa 'dai factor comun' la bomboane, cum sa le 'imparti', cum sa bagi de-o derivata/integrala cu ele ca sa rezolvi mai repede treaba, ci vei aborda problema apeland la solutia muncitoreasca: una cate una, una cate una, una cate una...

Lenea nu intervine in timpul consumului de bomboane, ci in momentul in care vei vrea sa deschizi celofanul care inveleste aceasta cutie cu un minim de efort intr-un timp cat mai scurt. In acel moment, lenea (cat si graba, de la un caz la altul - in functie de pofta) te vor impinge sa cauti punctul din care celofanul se va rupe cel mai usor, vei 'calcula' cum poti aplica o tensiune optima cu degetul pentru a-l rupe etc.

Cum inteligenta si genialitatea joaca in ligi diferite, te-ai fi putut uita pe margine ca sa vezi banda de care ai fi putut trage ca sa se desfaca instant... genii sunt din ce in ce mai putine si nici inteligenta nu e perfecta... totusi producatorii au gandit sistemul din pasiune pentru lenea ta...

De-a lungul timpului, lenea a ajutat inteligenta sa evolueaze. Primul copil nascut din tata-lene si mama-inteligenta a fost 'flexibilitatea'. Flexibilitatea se poate traduce prin: 'acum am dres-o eu in 2 zile in loc de 10, dar daca in 5 luni ma pune asta sa revin sa mai bag carbuni inca vreo 15 zile ?!'. Flexibilitatea este de fapt lenea viitorului, asa cum inteligenta este lenea prezentului.

Dupa ce lenea a rezolvat si problema potentialelor pericole din viitor, a fost deranjata de posibilele 'scapari' ale inteligentei din trecut, si inevitabil s-a pus pe facut copii cu aceasta din urma. Dupa 9 luni a aparut 'modularizarea' (copilul rau al familiei, inhaitat cu niste copii din vecini, fratii risc, in special cu mezinul familiei 'cum-putem-sa-facem-un-lucru-care-merge-bine-sa-nu-mai-mearga-deloc'). Modularizarea se poate traduce prin: 'hai sa-mi bag.. m-a prins asta ca am facut praf o parte din ce am lucrat in cele 2 zile... acum trebuie sa o iau de la inceput ?!'. Modularizarea va deviza pe componente lucrul facut, astfel ca, o componenta care a inceput sa 'tuseasca' este, practic, deja izolata si se rezolva rapid cu 2 aspirine, 1 nurofen si 3 ciocane bine plasate. Si in acest caz, lenea a fortat inteligenta sa gaseasca modul in care o treaba de 10 zile se poate reduce la 2.

Daca in cazul inteligentei diferenta intre succes si esec este data de balanta pasiune/sictir, in cazul solutiei muncitoresti putem vorbi despre disciplina si... iarasi, sictir...

Si asa cum stim, 'muncitorismul' (ca forma de constiinta profesionala) combinat cu disciplina naste nemti, iar 'muncitorismul' si sictirul nu se vor regasi niciodata, prin definitie, in aceeasi fraza/propozitie.

Ca un exercitiu de imaginatie, pune un neamt sa dea 10 ciocane pe o tabla in punctul X la un interval de 5 secunde, si in 50 de secunde vei fi intrebat 'si acum ce fac?'. Pune un roman sa faca acelasi lucru si dupa 2 secunde vei fi intrebat 'hai sa-mi bag.. sefule, dar doar de 2 ori nu e bine ?! uite ca merge si asa, ce naiba'.

De cele mai multe ori, omul lenes, inzestrat cu o capacitate de gandire la un nivel decent, munceste 2 zile si 8 simuleaza.

Tu cum ai sta cu timpul daca te-as invita maine la o bere, pe la un doispe' dupa-amiaza ?