De data asta, ca urmare a saturatiei mele, voi incerca explicatia si cu ajutorul desenelor, schemelor, etc-urilor pentru ca este mai mult decat clar ca lumea nu rezoneaza. Si, in plus, corporatia m-a invatat ca atunci cand vad priviri tampe si confuze sa pun mana pe CARIOCA, sa dau foaia peste flipchart si sa zic: 'ok, fiti atenti...'
Drept urmare, sa incepem. Ca sa ma asigur ca avem un punct de plecare comun, aduc aminte audientei ca ( virgula ) capitalismul a sarit la jugulara socialismului imediat dupa revolutie schimband 'statutul' omului din 'OM' in 'RESURSA' ( fiecare resursa are valoarea ei ). Cine nu a inteles acest lucru pana acum sau cine a confundat conceptul de 'CAPITALISM' cu RAI/PARADIS/NU-FACEM-NIMIC-PE-BANI-MULTI este rugat sa continue sa se uite pe YouTube la filmuletzele OTV-iste cu Magda Ciumac.
Revenind, RESURSA este aruncata pe piata ( dupa ce, in majoritatea cazurilor, a iesit din facultate comunista confuz si pierdut in necunoscut ) incearca sa 'penetreze' una din corporatiile care 'ii vor asigura stabilitate, oportunitati in cariera, devoltare individuala' si alte bullshit-uri teoretice care nu au nici o referinta cu realitatea in care traim. Si, stiu, sunt o gramada de Success stories, sunt gramezi de indivizi dubiosi care pozeaza drept modele ale unei cariere fructificate cu brio, si sunteti liberi sa credeti ca 'se poate' ( din ciclul 'asta a putut, cum sa nu pot eu ?!' )
RESURSA intrata in CORPORATIE este indoctrinata cu urmatoarea mentalitate: pe lumea asta, exista 3 parti: CLIENTUL ( care e sfant ), CORPORATIA ( reprezentata in fata ta prin managerul direct ) si TU ( vezi figura de mai jos ).
Sagetile dintre cele 3 elemente reprezinta relatiile dintre acestea.
Conform 'codului de culori' practicat de CORPORATISTI, sa facem un efort de imaginatie si sa incercam sa identificam schimbarile ce pot aparea in aceste relatii: verde = relatie de amicitie si super-prietenie; galben = o relatie 'neutra' unde nu incap nici fursecuri nici vorbe de 'du-te-n'; rosu = se lasa cu violuri de mame.
Cum CLIENTUL este ( sau ar trebui ) sa fie sfant, orice ar spune acesta, CORPORATIA trebuie sa execute pentru a pastra cele 2 sagetele dintre acestea pe verde. Insa asta se intampla cu pretul rupturii relatiilor dintre CORPORATIE si ANGAJAT, pe care, prima oricum nu da 2 scuipati, plecand de la premiza ca oricine se poate inlocui. Si atunci subjuga-l pe nenorocitul ala de angajat si pune-l sa munceasca 16 ore pe zi pe banii de 4 ore. Oricum ei iti fac un favor ca te-au primit in 'Marea Familie' sa muncesti pe fursecuri si stafide. Aceasta schimbare de sagetele atrage dupa sine si schimbarea sagetelelor dintre ANGAJAT si CLIENT - angajatul va face treaba de mantuiala, nefiind motivat, isi va gasi alte preocupari etc. Drept urmare si sagetelele dintre CLIENT si CORPORATIE vor deveni rosii, prima dintre ele plangandu-se de atitudinea angajatiilor corporatiei. Si uite asa intram intr-un cerc vicios, fiecare nod alimentandu-si furia, ura, nepasarea in sensul acelor ce ceas. Rezultatul este irefutabil: toata lumea pierde.
Ba mai mult, fiind o natie de hiene si sacali, CORPORATIA cand prinde CLIENTUL incearca sa ii bage pe gat cu forta o gramada de produse/servicii pe care acesta nu le-a cerut si pentru care acestea sunt total inutile. Lucru care, evident, sensibilizeaza relatia intre CLIENT si CORPORATIE. Insa, ce mai conteaza ?!
ANGAJATUL, care este inca adanc ancorat in mentalitatea comunista, a inceput sa deschida ochii si sa vada ca nu exista doar CLIENT si CORPORATIE, ci ca exista CLIENT #1, CLIENT #2, CLIENT #3 s.a.m.d., la fel de bine cum exista si CORPORATIE #1, CORPORATIE #2, FIRMA-MICA #3, FIRMA-MEDIE #4, s.a.m.d.
Si observand el asta, isi da seama ca poate 'migra' catre acela dintre cei mai sus enumerati unde el se simte cel mai bine, unde este cel mai multumit. Cu cat ANGAJATUL deschide ochii si incepe pe zi ce trece sa inteleaga asta din ce in ce mai bine, pe atat de mult se pare ca ( virgula ) CORPORATIILE uita asta. Uita atat de mult incat nici macar cu clientii nu mai sunt in stare sa isi mentina sagetiile verzi, sau macar galbene ( in cel mai rau caz ).
Astfel, pentru ANGAJAT apare o noua si interesanta optiune ( oferita bineinteles de minunatul model al CAPITALISMULUI ): OPTIUNEA. Omul ( RESURSA ) nemultumit(a) pleaca. Cat timp este un caz izolat este ok: costuri decente, reabilitare rapida, declin lejer. Mai nasol cand devine fenomen de masa ( si cum toate lucrurile de pe lumea asta se auto-regleaza nu imi ramane decat sa le urez 'succesuri' ).
Si asta se intampla din cauza faptului ca suntem un popor sarac, un popor cu o mentalitate de curva jegoasa pentru care viitorul e o notiune abstracta care de fapt nici nu exista, si tot ce conteaza e sa furam lacom cat putem in acest moment. Traieste-ti clipa !
CORPORATIILE mai ofera 'visul' la care saliveaza doar timizii si boemii, in timp ce oamenii satui, competenti, cu skill-uri si care nu se feresc de munca incep sa se orienteze spre locurile in care se simt cel mai bine. Acesti oameni cauta acel loc in care rezultatul conteaza, indiferent de marimea companiei. Oamenii competenti nu cauta sa se acopere in mailuri ca, ulterior, sa demonstreze cu ele ca nu ei sunt de vina in momentul in care proiectul va esua.
In final de post nu imi ramane decat sa urez CORPORATIILOR sa faca lucrurile exact asa cum le face acum: sa fie rigizi, sa ingradeasca oamenii cu proceduri ( chiar recomandata ar fi o procedura de ridicat capacul la closet inainte de pipi, si scanarea hartiei igienice folosite pentru a folosi la audit ), sa promoveze non-valoarea, sa neglijeze scopul, sa discute despre nimicuri din ipocrizie in timp ce problemele reale mananca 'organele interne' ca un cancer, etc. Si doresc sa se intample asta pentru ca atunci cand vine vorba de CORPORATII devin cel mai fanatic anarhist.
P.S.: ... si ma seaca ca managerii ar trebui sa fie lideri. Si conceptul de lider nu include doar matematica si calcul tabelar in Excel, nu sunt doar cifre. Cat timp nu dai 2 lei jumate pe factorul social ( ca intr-un final, si RESURSELE tot OAMENI sunt, care la randul lor au si ei nevoi ) ma intreb cat de bolnavi suntem noi. Cat despre cultura si civlizatie nu mai incape nici vorba, nici indoiala...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu